Oportunități noi de investiții pentru companiile din Găgăuzia prezentate în cadrul Forumului „Invest Gagauzia-2019”
12.11.2019

La 9 noiembrie 2019 compania „Danube Logistics” S.R.L. a fost invitată la ediția a V-a a Forumului internațional de investiții „Invest Gagauzia-2019”. Directorul General Dr. Mathias von Tucher a prezentat activitățile şi planurile de viitor ale Portului Internațional Liber „Giurgiulești”, evidențiind oportunitățile disponibile atât pentru Găgăuzia, cât şi pentru port. Mathias von Tucher a fost onorat să discute personal cu bașcanul Irina Vlah despre potențialul de dezvoltare.

 

La ora actuală există deja un număr mare de companii din Găgăuzia care beneficiază de oportunitățile oferite de Portul International Liber „Giurgiulești”, care este considerat drept o platformă de deschidere spre piețele internaționale. Printre principalii clienții din Găgăuzia se numără exportatori de cereale, vin, precum şi de materii prime pentru fabricarea unui şir de produse, cum ar fi fibra de sticlă şi plăci de gresie La aceștia se mai adaugă şi importatorii de produse finite, cum sunt anvelopele.

 

Drumul M3 care asigură legătura rutieră dintre Găgăuzia şi port se află actualmente la etapa de reabilitare, unele porțiuni urmând să fie complet renovate. După finalizarea lucrărilor, care este planificată pentru 2020-2021, drumul nou va scurta distanţa şi va asigura o infrastructură de transport mai bună deoarece va permite mărirea volumelor transportate.

 

Mathias von Tucher a informat participanții despre extinderea preconizată a terminalului de mărfuri generale. Companiile interesate de transbordarea mărfurilor prin intermediul terminalul extins pot solicita informații suplimentare la oficiului companiei „Danube Logistics” S.R.L. din Chișinău.

Ultimele noutăți
Toate noutățile
01.04.2020
Portul Internațional Liber Giurgiulești continuă să susțină comerțul internațional al Republicii Moldova în perioada pandemiei de coronavirus

În condițiile respectării măsurilor de securitate și sănătate în muncă recomandate, Danube Logistics SRL asigură activitatea continuă a Portului Internațional Liber Giurgiulești și a serviciului feeder săptămânal de transportare a containerelor spre Terminalul de Containere Constanța Sud. Directorul General al Danube Logistics SRL, Mathias von Tucher, anunță că societatea pe care o conduce „continuă să susțină activitatea de comerț internațional a întreprinderilor din Republica Moldova în această perioadă complicată. Expedierea fără obstacole a mărfurilor pe nave maritime și fluviale este acum mai importantă ca niciodată, în contextul în care companiile de transport auto se confruntă cu rețineri considerabile la traversarea frontierelor internaționale. Pentru a minimiza riscul legat de pandemia de coronavirus, noi activăm în strictă conformitate cu recomandările Guvernului Republicii Moldova și ale Organizației Mondiale a Sănătății”.

În 2019 Portul Internațional Liber Giurgiulești a contribuit, în principal, la exportul producției agricole în 44 țări, precum și la importul de produse petroliere, cărbune, îngrășăminte, materiale de construcție și alte mărfuri din 27 țări.

Read more
23.01.2020
PRIM-MINISTRUL CHICU ÎNSOȚIT DE O DELEGAȚIE A VIZITAT PORTUL INTERNAȚIONAL LIBER GIURGIULEȘTI

La 23 ianuarie 2020 Prim-ministrul Republicii Moldova, dl Ion Chicu, a vizitat împreună cu delegația sa Portul Internațional Liber Giurgiulești. Directorul general Mathias von Tucher și directorul general adjunct Ala Aydov au prezentat informații despre evoluția pozitivă a activităților portului și despre creșterea volumului anual al transbordărilor cu până la aproape 1,1 mln tone de mărfuri înregistrată anul trecut.

 

Conducerea portului a avut posibilitatea să discute detaliat cu Prim-ministrul despre provocările procesului de dezvoltare continuă a portului și să explice planurile de extindere pe viitor, care includ construcția unei dane cu destinație multiplă pentru mărfuri uscate și generale ce va permite accesul navelor cu pescajul maxim admisibil pe fluviul Dunărea. În timpul vizitei pe teritoriul portului, Prim-ministrul a mai discutat cu reprezentanții societăților Danube Oil Company și ProGrain Organic, ambele fiind rezidente în cadrul Portului Internațional Liber Giurgiulești.

 

Danube Logistics SRL este o societatea subsidiară al cărei proprietar unic este societatea olandeză Danube Logistics Holding BV, care împarte interesele economice aferente părții sale sociale deținute în cadrul Danube Logistics SRL cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Read more
15.01.2020
Un nou record în transbordările de mărfuri prin Portul Internațional Liber Giurgiulești

Volumul transbordărilor de mărfuri prin Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) a crescut cu 3%, înregistrând un nou record de aproape 1.1 mln tone în 2019. Pe parcursul anului 2019, volumul mărfurilor exportate, printre care se numără cereale, semințe oleaginoase, mazăre, ulei vegetal, melasă, vin, băuturi alcoolice și diverse alte mărfuri, a crescut cu 14%, mărfurile fiind transportate în 44 țări. În plus, PILG a facilitat importul de produse din uleiuri minerale, cărbune, cocs de petrol, materiale de construcții, îngrășăminte, carbonat de sodiu, țevi din oțel, fibre de sticlă, articole din ceramică și multe alte tipuri de mărfuri din 27 țări anul trecut.

 

Mathias von Tucher, directorul general al Danube Logistics S.R.L. – operatorul PILG, a anunțat că „în 2019 PILG a reușit să mărească volumul transbordărilor de mărfuri uscate în vrac cu 9%, de mărfuri generale cu 24% și de containere maritime cu 26%. Această evoluție pozitivă vine să confirme programul nostru de investiții care ne va permite să dublăm capacitatea de transbordare a mărfurilor uscate a portului. Mai mult decât atât, ne bucură faptul că am reușit să mai oferim în sublocațiune unor societăți moldovenești teren cu suprafața de 40.000 m2 în cadrul business parcului pentru construcția instalațiilor de depozitare, ambalare și procesare. În următorii trei ani, rezidenții din PILG planifică să investească peste 35 mln dolari SUA și să creeze circa 130 locuri de muncă suplimentare.”

 

Danube Logistics S.R.L. este o societate subsidiară al cărei proprietar unic este societatea olandeză Danube Logistics Holding BV, care împarte interesele economice aderente părții sale sociale deținute în cadrul Danube Logistics S.R.L. cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Read more
11.01.2020
Transbordarea țevilor pentru gazoductul Ungheni-Chișinău

„Danube Logistics” SRL a prestat servicii de transbordare și depozitare unei filiale din România a companiei de logistică cu renume internațional  „Steder Group BV” care prestează servicii pentru proiectul conductei de gaz Ungheni-Chișinău. În acest context, în Portul Internațional Liber Giurgiulești au fost transportate pe două nave țevi din oțel căptușite, de diferite dimensiuni, de la producătorul „Erciyas” din Turcia.

 

Pentru a asigura o manipulare profesionistă, în condiții de siguranță și eficiență, a acestui tip de marfă, departamentul operațional al societății „Danube Logistics” a avut consultații cu experți, a asistat la operațiuni cu țevi în alte porturi, a elaborat instrucțiuni de manevrare și a achiziționat utilaj specializat. În total, peste 2700 de țevi au fost descărcate și depozitate temporar la Giurgiulești, după care au fost livrate la două depozite din apropierea Chișinăului. Ultimele livrări vor fi efectuate în următoarele două săptămâni. Destinatarul țevilor este „Transgaz”, societatea care construiește gazoductul Ungheni-Chișinău în cadrul etapei de extindere a proiectului de interconectare Iași-Ungheni.

Read more